O, cât e de duios,
De divin și de frumos
Să asculți întins pe iarbă
Cum cântă o pasăre albă;
Să simți briza răcoroasă
Că-ți trezește simțurile
Și vremea călduroasă
Că-ți alină durerile.
Un izvor se-aude-ncetișor,
Un copac se leagănă ușor,
Un copil surâde-ncântător
Iar eu ascult totul gânditor.
Îmi aduc aminte de copilărie
Când alergam cu bucurie,
Când nu aveam grijile de acum
Și nu aveam de ce să mă consum.
Natura însă, este cea care
Mă ajută să visez în continuare,
Să simt că sunt din nou copil
Și că totul e posibil.
